Un director de colegiu și două profesoare de liceu, reținuți în dosarul fraudei la bacalaureat

Un director de colegiu și două profesoare de liceu, reținuți în dosarul fraudei la bacalaureat
Publicat: 01/04/2015, 18:23

Potrivit unor surse judiciare, în urma audierilor care s-au desfășurat începând de miercuri dimineață, s-a dispus reținerea a trei cadre didactice implicate în desfășurarea sesiunii august-septembrie a examenului de bacalaureat 2013, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, au fost reținuți pentru 24 de ore directorul Colegiului Tehnic, Robert Harabagiu, dar și o profesoară de chimie de la Colegiul Nenițescu și o profesoară de informatică de la Liceul cu Program Sportiv.

Cei trei au fost scoși în cătușe din sediul Parchetului Tribunalului Buzău și urmează să fie introduși în arestul Poliției.

Conform surselor citate, cele două profesoare ar fi desfășurat activitate de secretariat în timpul bacalaureatului, fiind acuzate de abuz în serviciu.

Aceleași surse au precizat corespondentului MEDIAFAX că alți trei profesori au fost puși sub control judiciar în acest caz.

Miercuri, la Parchetul Tribunalului Buzău au fost audiați mai mulți profesori și directori ai unor licee din județul Buzău, implicați în desfășurarea bacalaureatului din sesiunea august-septembrie 2013, într-un dosar de corupție disjuns din cel în care a fost trimis în judecată fostul director al unui liceu din Vernești.

Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au făcut mai multe percheziții, miercuri dimineață, la locuințele unor cadre didactice și ale unor directori de licee din județul Buzău.

În urma descinderilor, cei vizați au fost ridicați și duși la audieri, la Parchetul Tribunalului Buzău.

Potrivit reprezentanților Parchetului, în această cauză „se fac cercetări față de mai multe cadre didactice care au făcut parte din Comisia de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013 și care au avut calitatea de profesori corectori”, aceștia fiind acuzați de abuz în serviciu și fals în înscrisuri oficiale.

Sesiunea examenului de bacalaureat din august-septembrie 2013 a fost organizată la Liceul cu Program Sportiv din municipiul Buzău, care a fost Centrul de Evaluare Zonală din județ.

Acest dosar a fost disjuns din cel în care fostul director al liceului din Vernești Viorel Mirițescu a fost trimis în judecată după ce ar fi bătut un tânăr care l-a denunțat pentru că i-ar fi cerut mită să-l ajute să promoveze bacalaureatul.

Fostul director al Liceului Teoretic Vernești Viorel Mirițescu, secretarul-șef al unui liceu buzoian Mărioara Milea, Stoicescu Adrian și Stoicescu Marian au fost trimiși în judecată de către procurorii buzoieni, fiind acuzați de trafic de influență, complicitate la trafic de influență, loviri și alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2013, Viorel Mirițescu, la acea dată director la Liceul Tehnologic din comuna Vernești, a primit, printr-un intermediar, o sumă de bani de la o persoană pentru a interveni în vederea promovării de către acea persoană a examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013. De asemenea, Mirițescu a primit de la o altă persoană o sumă de bani pentru a-i facilita promovarea probei de matematică la examenul de bacalaureat din aceeași sesiune.

În luna noiembrie 2014, Mirițescu a agresat fizic persoana care îi remisese suma de bani prin intermediar, producându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. Totodată, el a împiedicat acea persoană să părăsească locul în care se afla.

În luna august 2014, Mărioara Milea, secretar șef la o instituție de învățământ din municipiul Buzău, a pretins și primit bani de la unul din candidații la bacalaureat, pentru a interveni pe lângă profesorii corectori în scopul promovării probei la disciplina de limba și literatura română a examenului din sesiunea august-septembrie 2014.

Marian Stoicescu a pretins, în anul 2013, bani de la aceeași persoană – candidat la susținerea examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013, susținând că va interveni prin Viorel Mirițescu pentru promovarea probelor, iar Adrian Stoicescu i-a dat lui Mirițescu suma de bani primită de la acel candidat.

În același mod, Adrian Stoicescu a primit de la un alt candidat o sumă de bani, lăsând să se înțeleagă că poate interveni pentru obținerea unei note de promovare la disciplina matematică de la examenul de bacalaureat din aceeași sesiune.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună